Ajutor

Cum te putem ajuta?

Răspunsuri scurte la ce ne întreabă oamenii cel mai des. Dacă nu găsești ce cauți, scrie-ne.

Primii pași

Ce este Ember?

Un asistent AI pe iPhone, Android și web, în română și engleză. Vorbești cu el scris sau cu vocea. Când ai nevoie de un specialist, te duce la unul dintre cei 26 de experți: mecanic, avocată, doctoriță, antrenoare și alții, în aceeași conversație.

Trebuie să-mi fac cont?

Nu de la început: poți încerca Ember cu un cont temporar. Ca să nu pierzi conversațiile când schimbi telefonul, leagă-l de Apple sau Google din Tu → Cont. Cu același cont, Ember te recunoaște pe iPhone, Android și web.

De ce îmi cere acordul la început?

Ca să-ți răspundă, Ember trimite mesajele tale la modele AI ale unor furnizori externi. Pe ecranul „Înainte să începem” îți spunem asta și îți cerem acordul, o singură dată. Tot acolo accepți statisticile de utilizare, care nu conțin niciodată ce vorbiți.

De la ce vârstă pot folosi Ember?

Ember e pentru cei care au cel puțin 16 ani.

Gratuit și Ember Plus

Ce primesc gratuit?

Chat scris și cu vocea, cu Ember și cu toți experții, memoria, Planul, o voce naturală și mințile Auto, Lite și Mediu. Folosirea are o limită pe sesiune, care se reînnoiește la câteva ore, și una pe săptămână, care se reînnoiește luni.

Ce aduce Ember Plus?

Limite mult mai mari, vocea de top, a fiecărui expert, mințile Pro și SI, de la Super Intelligence, și toate culorile și temele lui Ember. Un cont nou primește câteva zile de Ember Plus, fără card.

Cum văd cât mi-a rămas?

În Tu, cardul planului arată limita sesiunii și pe cea săptămânală, cu ora la care se reînnoiesc. Când ai folosit 80 % din sesiune, Ember îți spune și în chat.

Ce fac când s-a terminat limita?

Aștepți să se reînnoiască (Ember îți spune exact când), adaugi credite extra din aplicația de pe telefon sau treci pe Ember Plus.

Ce sunt mințile lui Ember?

Cât de atent gândește Ember: Auto, Lite, Mediu, Pro sau SI, cea mai capabilă. Pe Auto alege el, la fiecare mesaj. Le schimbi din cardul planului, în Tu. Pro și SI vin cu Ember Plus.

Abonamentul

Cum anulez Ember Plus?

Din magazinul de unde l-ai luat: pe iPhone, în Setări → numele tău → Abonamente; pe Android, în Google Play → profilul tău → Plăți și abonamente → Abonamente. Din Ember ajungi acolo din Tu → cardul planului → „Gestionează abonamentul”. Abonamentul merge până la finalul perioadei plătite, apoi se oprește.

Dacă șterg aplicația sau contul, se oprește plata?

Nu. Abonamentul se anulează separat, din App Store sau Google Play. Altfel plata continuă.

Se plătește ceva în cele 7 zile gratuite de la Anual?

Nu, dacă anulezi în primele 7 zile. După ele începe plata anuală.

Am schimbat telefonul și nu mai văd Ember Plus.

Intră în Ember cu același cont Apple sau Google. Dacă tot nu apare, deschide pagina Ember Plus și apasă „Restaurează achizițiile”, cu același cont de App Store sau Google Play cu care ai plătit.

Merge abonamentul pe toate dispozitivele?

Da. Cu același cont ai Ember Plus pe iPhone, Android și web.

Pot primi banii înapoi?

Pentru plățile din App Store sau Google Play, rambursările le decide magazinul și le ceri din contul tău de acolo. Dacă ceva n-a mers cum trebuia, scrie-ne și te ajutăm.

Vocea

Cum vorbesc cu Ember?

Din orice conversație, pornește sesiunea de voce cu butonul de lângă câmpul de scris. Ember te lasă să termini, chiar dacă faci o pauză, și îți răspunde cu vocea. Pe iPhone o pornești și din butonul de acțiune, din Siri sau din widget.

Pot să-l întrerup?

Da, ca pe un om: începe să vorbești și Ember se oprește și te ascultă.

Ember nu mă aude. Ce fac?

Ember are nevoie de acces la microfon. Pe telefon îl dai din Setări → Ember; pe web, din lacătul din bara de adresă a browserului.

Datele tale

Ce ține minte Ember despre mine?

Lucrurile care contează din ce i-ai spus: orașul, mașina, o alergie. Le vezi pe toate în Tu → „Ce știe Ember”: atinge un rând ca să-l schimbi, × ca să-l ștergi, sau „Uită tot”. Poți să-i spui și direct: „uită că…”. Memoria se oprește din comutatorul de sus al aceleiași pagini.

Conversațiile mele antrenează modelele AI?

Nu. Răspunsurile sunt scrise de modele de la Google și Anthropic, iar vocea vine de la Google, OpenAI și ElevenLabs, toate prin OpenRouter. Folosim serviciile plătite ale furnizorilor, în care conversațiile tale nu antrenează modelele. Nu vindem datele tale și nu avem reclame.

Politica de confidențialitate

Cum îmi retrag acordul?

Din Tu, jos, „Retrage acordul”. Fără acord, Ember și experții nu-ți mai pot răspunde, iar statisticile de utilizare se opresc. Conversațiile rămân, iar acordul îl poți da din nou oricând.

Cum îmi șterg contul?

Din aplicație: Tu → Cont → „Șterge contul”. Contul și datele lui se șterg imediat. Dacă nu mai poți intra în aplicație, scrie-ne la privacy@ember-si.com, de la adresa contului Apple sau Google cu care te-ai conectat.

Ce se șterge și ce păstrăm

Cum cer o copie a datelor mele?

Scrie-ne la privacy@ember-si.com. Tot acolo ceri corectarea sau ștergerea lor. Răspundem în cel mult o lună.

Drepturile tale, în Politica de confidențialitate

Răspunsurile lui Ember

Un răspuns e greșit sau nepotrivit. Ce fac?

Ține apăsat pe răspuns (pe web, clic dreapta) și alege „Raportează”. Spune-ne ce nu e în regulă: ofensator, periculos, greșit sau altceva. Ne uităm la fiecare raport.

Înlocuiește un medic sau un avocat?

Nu. Ember și experții lui sunt AI: te ajută să înțelegi și să te pregătești, dar pot greși și nu înlocuiesc un specialist. În caz de urgență, sună la 112.

Aplicația

Cum opresc notificările?

Din Tu → Notificări: alegi ce primești, cât de des și orele de liniște, sau le oprești de tot.

Cum schimb limba?

Ember pornește în limba telefonului, română sau engleză. O schimbi din Tu → Aspect.

Ce culori sunt gratuite?

În aplicație, Ember și Ghețar sunt gratuite, la fel temele Auto, Alb și Negru. Celelalte culori și teme vin cu Ember Plus; le poți vedea înainte să alegi.

N-ai găsit răspunsul?

Scrie-ne și îți răspunde un om din echipa Ember. Spune-ne ce telefon sau ce browser folosești și ce s-a întâmplat.

Suportsupport@ember-si.com

Scrie un email